Mă scoate din sărite… Cum să fac să nu mai urlu la copilul meu?

iunie 4, 2019

Unul dintre lucrurile cele mai dureroase din trecutul meu, coșmaruri pe care încă le port după mine, se leagă de discuțiile aprinse, de țipetele, de urletele, de amenințările și de manifestările emoționale necontrolate ale adulților din jur. Părinții, profesorii, vecinii, bătrânele pe care le deranjam jucându-ne cu mingia în fața blocului, chiar și popa din satul bunicii, cu toții aveau în comun această manifestare ieșită din comun față de noi, copiii, dar și unii față de ceilalți.

Am observat că, deși am urât din tot sufletul aceste comportamente, suntem predispuși la a le repeta noi înșine, poate mai puțin acolo unde suntem pe picior de egalitate (în cuplu) și mai mult față de cei mai vulnerabili, care ne sunt sau ne par inegali fizic, emoțional, educațional, etc. – față de cei mici din casa noastră. Nu este deloc ușor să te rupi de acest obicei, să îți păstrezi calmul și să îți disciplinezi copilul îndărătnic într-un mod responsabil. Vestea bună este că nici nu-i imposibil! Astăzi ne-am propus să trecem prin câteva principii care să ne ajute să disciplinăm noi înșine pentru a ne putea disciplina pruncii îndărătnici fără a mai țipa la ei.

În zilele noastre copiii se cresc… altfel! Pe vremea lui tata, orice nesupunere era înăbușită în fașă, cu un dos de palmă. Cei mici nu îndrăzneau să crâcnească în fața părinților. Ei așteptau, cu mânie și nerăbdare, momentul în care vor crește si nu se vor mai teme de cei mari. Creșteau plini de resentimente dar, odată ajunși părinți, aveau tendința să procedeze la fel…

”Lasă că mă fac eu mare!”…

Astăzi copiii au drepturi (și sunt conștienți de ele). Păstrând o proporție sănătoasă, acesta este un lucru bun. Însă, deși sună bine în pagină, nu este deloc ușor să fii părinte, într-o lume tot mai predispusă la contestarea autorității. Oamenii sunt tot mai independenți – până într-acolo că au ajuns să îl conteste, pe față, pe Însuși Dumnezeu, nesocotindu-I autoritatea.

Îți iubești copilul. Îi vrei tot binele din lume. Dai totul pentru el, plătind un preț colosal pentru a-l crește și a-l educa. Însă… ce poți face atunci când vocea micuțului îndărătnic te acoperă? Cum să mai procedezi atunci când, deși repeți la nesfârșit care sunt așteptările tale, pare că nimic nu trece dincolo de urechi pentru a ajunge la creier? Dacă și tu te numeri printre cei care își pierd controlul și… țipi, ai nimerit într-un club select: sunt și alții care trec pe acolo, iar noi nu vom face excepție.

Nu există părinți perfecți! Toți am greșit, cel puțin o dată, la acest capitol. Ne-am pierdut cumpătul și ne este rușine de asta. Vestea proastă este că urletele noastre au un efect invers față de cel scontat. Poate că, o dată, de două ori, am obținut ceea ce ne doream, pe această cale. Dar, pe termen lung, nemulțumirile și frustrările copilului s-au înmulțit, iar el ne contestă tot mai des și mai vehement autoritatea. Vestea bună este că meseria de părinte… se poate învăța. În fiecarce zi putem deveni mai buni, mai eficienți în modul în care ne achităm de responsabilitățile noastre.

Ce rămâne de făcut? Te calcă pe nervi, ți-a ajuns cuțitul la os. Și te întrebi: „Cum pot scăpa de obiceiul de a țipa la copilul meu? Cum îl pot determina să mă asculte de bună voie?”

Sunt câteva lucruri care pe noi ne-au ajutat. Le scriu ca pe o oportunitate de aducere aminte, pentru fiecare situație în care sunt din nou în pericol să îmi pierd controlul și sunt gata să drumul la cuvinte pe care mai târziu le voi regreta.

Iată care sunt principiile despre care vorbeam:

  1. Adu-ți aminte că băiatul tău, fetița ta, adolescentul tău… sunt persoane! Ei au dorințe, sentimente, așteptări, lucruri care le plac sau pe care le detestă, gândire, emoții, voință, etc. Copilul tău nu este un roboțel, dotat cu o telecomandă pe care să o butonezi după bunul plac pentru a obține o acțiune precisă. Copilul tău nu îți este rob, nu îți e inferior ca valoare. Da, este responsabilitatea ta să îl ocrotești, să îl hrănești, să îl educi. Dar modul în care o vei face va trebui să țină cont de faptul că el este o persoană – care poate fi educată sau… rănită. Și poate că nimeni nu îl va mutila mai mult decât un părinte mânios, care a dat cu autocontrolul de pământ. Îi datorezi respectul pe care i-l ceri în schimb, chiar și atunci când nu îți place cum se comportă și ce face.
  2. Atunci când îți setezi așteptările, adu-ți aminte ce vârstă are copilul tău! Și tu ai fost copil! Și poate că ai spus NU atunci când mama ți-a cerut să lași la o parte desenele (sau cartea de colorat) și să mergi la culcare. Și tu ai navigat, într-o formă sau alta, prin anii rebeli ai adolescenței. Sunt faze normale ale vieții, prin care noi toți am trecut. Nu lăsa dezamăgirea să pună stăpânire pe tine, având de la copiii tăi așteptări pe care, de regulă, nu le setezi nici față de adulții din jurul tău! Ține cont de vârsta copiilor tăi și ai răbdare. Ține cont și de nivelul lor de dezvoltare, care diferă chiar și între copiii de aceeași vârstă! Fă-ți partea, cu seriozitate și perseverență, iar, în timp, roadele nu vor întârzia să apară.
  3. Într-un moment de calm, de pregătire pentru viitoarea confruntare, întreabă-te, cu toată onestitatea: ”de ce țip, de fapt?” Țipăm, de cele mai multe ori, pentru că nu putem controla ceea ce se întâmplă. Lucrurile nu evoluează cum ne-am fi dorit, în ciuda eforturilor repetate. Și, disperați, ne pierdem controlul. Țipăm, cum spuneam mai sus, pentru că ne-am setat așteptări care au fost trădate. Țipăm și pentru că așa am învățat, de mici, de la ai noștri părinți. Indiferent care sunt motivele pentru care țipăm, este bine să le conștientizăm, și să facem pași către schimbare. Pune-te pe genunchi. Cere ajutor de sus! Biblia ne învață „mâniați-vă și nu păcătuiți”. Căută ajutor și la cei cu mai multă experiență. Nu te rușina să apelezi la sprijinul specialiștilor (o carte bună, vizita la un psiholog, o discuție cu preotul, cu pastorul, etc. pot reprezenta pași mari înainte).
  4. Alege ca, la următoarea confruntare, să îți păstrezi calmul, orice ar fi. La început va fi doar o manifestare exterioară. În afară va fi soare și frumos, în adâncuri vei duce cu tine un adevărat tsunami. Dar, în timp, pe măsură ce te vei educa și rezultatele vor începe să apară, va fi tot mai ușor! În fața micuțului uriaș, vino cu o față neschimonosită, zâmbitoare, cu o voce caldă dar fermă, cu un limbaj al trupului care să transmită liniște și încredere în sine. Nu adopta o poziție amenințătoare (privind de sus sau intrând în spațiul personal, în care se simte inconfortabil) și, dacă este posibil, asigură contactul vizual direct, chiar dacă asta înseamnă să te cobori la nivelul lui sau să insiști să renunțe, temporar, la ceea ce face. Nu uita: tu ești adultul. Tu ești persoana matură. Acționează în consecință!
  5. Învață să separi emoția de disciplină! În momentul în care ți-ai ieșit din fire, „bătălia” este pierdută. Iar copiii sunt maeștri în a ne citi. În secunda în care ai început să țipi, autoritatea de care ai nevoie astfel încât copilul să te asculte (nu de a-i impune asta cu forța) s-a dus pe apa sâmbetei. Adu-ți aminte, lupta nu este împotriva copilul tău, ci pentru el, de dragul lui! Modelezi ferm, constant, nu spargi cu toporul sau cu dalta, mutilând și aruncând părțile de care nu mai ai nevoie. Clădești, pas cu pas, un caracter frumos, iar asta necesită înțelepciune, creativitate, timp și răbdare. Nu lua decizii la nervi, dacă ești nevoit să transmiți consecințe. Respiră adânc și gândește înainte de a deschide gura. Și, asigură-te că cel mic a înțeles care a fost greșeala sa.
  6. Dă-i copilului șansa de a alege. Orice persoană se simte mai confortabil dacă are de ales. Dumnezeu ne-a creat astfel și ne-a dar posibilitatea de a alege. Cel mai eficient vei fi atunci când îi vei da copilului sau adolescentului tău două alternative. Ambele trebuie să fie mulțumitoare pentru tine, însă una să fie controlată de tine, iar cealaltă de el. Fii creativ și folosește fiecare situație că pe o oportunitate, în beneficiul tau tău și al copilului.

De exemplu:

Mama vine în camera lui Ionuț, care are 14 ani. De regulă, camerele adolescenților arată ca după război la vârsta asta. Cu mai bine de o oră în urmă, mama l-a trimis pe Ionț să facă ordine în cameră. Ionuț a răspuns, lung: ”biiine”. A plecat și… a uitat! Xbox-ul a fost mai tentant. Nu-i așa că, mai ales că e a mia oară când i se spune asta, mama simte că ia foc? Și simte nevoia să strige: „măi nesimțitule!” Ce ar putea face pentru a evita urletele și un moment neplăcut, care va genera o adevărată  prăpastieî ea și Ionuț și care, oricum, nu vor produce curățenia dorită în cameră? Zâmbind, mama îi poate reaminti uitucului promisiunea făcută. De regulă, el va replica ceva de genul: ”Lasă-mă, domne, că am timp! Ce, a trecut ziua?” Ce opțiuni ar putea mama să îi dea lui Ionuț, pentru a produce schimbarea, pentru a fi eficientă? Well, mama ar putea, pe un ton jucăuș, dar ferm, să îi propună o afacere! „Uite, trebuie să facem curățenie ACUM. Poți face TU curățenie sau… mă poți angaja PE MINE să o fac în locul tău!” În ambele situații se va face curățenie. Dar, veți zice, ce obține mama dacă face curățenie în locul lui Ionuț? Și unde este lecția pentru acesta? Ionuț o va angaja pe mama, care, voioasă, se va apuca să strângă, dar o va face… la un preț stabilit de ea! Iar acesta… nu va fi deloc unul mic, chiar din contră! Poate că, prima dată, Ionuț nu va pricepe mesajul. Mama va face curat și el va fi bucuros că a scăpat de corvoadă. Dar, când toți prietenii se vor îmbrăca să meargă la film, iar Ionuț nu va putea, pentru că banii de buzunar au ajuns la mama… lecția aceasta nu va fi prea curând uitată. Și, garantat, nu se va mai grăbi să o ”angajeze” pe mama să facă un pic de curățenie la un cost atât de extravagant! Mama nu l-a pedepsit (luându-i banii de buzunar), iar consecința dureroasă a fost aleasă chiar de către Ionuț – care nu va putea să dea vina pe nimeni pentru ceea ce i se întâmplă. A ales!

  1. Fii consecvent. Adresează, imediat – dar cu calm momentele de rebeliune și fii consecvent în deciziile luate. Scopul nu este pedepsirea ci, formarea, modelarea, corectarea comportamentului copilului. Este important să parteneriezi cu soțul sau soția, pentru a avea același mod de abordare.
  2. Nu uita care este rolul și chemarea ta de părinte, principala ta grijă și responsabilitate:  aceea de  pe a-l iubi copilul tău. În orice situație, indiferent ce ar face, vei continua să îl iubești, iar el trebuie să știe asta. Respingerea sau îndepărtarea lui nu este o alternativă, nici măcar una teoretică, folosită pe post de Bau-Bau. Roagă-te, regulat, pentru copilul tău și împreună cu el. Dumnezeu chiar schimbă vieți, și va lucra acolo unde noi eșuăm, deși ne-am făcut partea. Citește Biblia împreună cu el, călăuzește-i pașii, de mic, pe calea credinței, pentru ca, mai târziu, să te bucuri de schimbările din viața lui. Petreceți timp împreună și învață să îl asculți. Multe situații tensionate, cauzate de rebeliune sau nemulțumire, ar arăta diferit dacă relația cu copilul tău ar fi una mai apropiată!

Dacă până acum ai țipat la copilul tău, decide astăzi să schimbi acest comportament. Vei fi mult mai eficient dacă, într-un mod proactiv și înțelept, îți vei disciplina copilul, folosindu-te de dragoste, de fermitate, de autoritatea pe care rolul tău – dublat de un caracter frumos – ți le dau.

Lasă un mesaj dacă dorești să împărtășești propria experiență, pentru a-i îmbogăți pe ceilalți cititori (și, de ce nu, pe subsemnatul) sau pentru a afla părerile celorlalți despre o situație specifică cu care te confrunți!

 

Reclame

Tu cu cine ai alege să servești cina?

martie 12, 2016

Dacă ai putea, cu cine ai alege să iei cina? Cu o vedetă de top, cu un politician, cu un sportiv de performanță? Părinții din clipul care urmează au fost invitați să răspundă la această întrebare. La sfârșit au avut oportunitatea să vadă cum au răspuns copiii lor la aceeași provocare. Răspunsurile celor mici au reprezentat un șoc pentru aceștia, oferindu-le o lectie despre dragoste, despre priorități dar și despre cât de imporanți sunt ”babacii” în viețile lor.

VIDEO:Tu cu cine ai alege sa iei cina?”, postat pe pagina de Facebook Christian Passion.


Opriți violența împotriva copiilor!

martie 11, 2016

Desigur, cei mai mulți dintre noi așa am crescut. Cu siguranță că vom fi, de cele mai multe ori, să aplicăm aceleași unități de măsură în relația cu copiii noștri. Dar, dacă ne iubim copiii, vom conștientiza că există o cale nespus mai bună. Renunță la violență, începând cu cei care îți sunt mai apropiați, cu puiuții tăi!

VIDEO: Opriți violența împotriva copiilor! (Salvați Copiii – Youtube.com)


Copiii școlari vs bullying

octombrie 19, 2015

bully

Nu de mult am citit în presă despre drama unei copile care  a decis să își pună capăt zilelor, datorită problemelor cauzate de alte fete mai mari, de la aceeași școală. Sătulă de amenințări, de bătaie, de umilințe, de teroare și în lipsa unei persoane de încredere cu care să stea de vorbă, a cedat și a renunțat la cel mai prețios dar pe care l-am primit cu toții de la Dumnezeu. Părinții, oameni simpli și muncitori, nu au avut nici cea mai mică idee despre drama care se petrecea chiar sub ochii lor. Adesea, (mult prea) ocupați cu (prea) multele griji ale vieții, putem proceda la fel. Pierdem contactul și obișnuința de a împărtăși, de a asculta, de a fi o prezență activă în viața copiilor noștri. Uităm să fim prietenii lor cei mai buni și persoanele la care să alerge prima oară atunci când au o problemă…

În ultimii ani s-a încetățenit și la noi un concept, importat din limba engleză, deși practica este veche de când lumea. Ne referim, desigur, la ”bullying”, care ar putea să însemne terotizare, intimidare, agresiune, etc. Termenul vine de la ”bully”, care în limba engleză înseamnă bătăuș, huligan, agresor, etc.

Bullying-ul are loc atunci când copilul devine ținta repetată a acțiunilor negative ale uneia sau mai multor persoane. Ele pot lua forme emoționale, fizice și chiar sexuale. Uneori bullying-ul implică agresiuni verbale (glume proaste, tachinare, umilire, amenințare, etc). Nu de puține ori apare și agresunea fizică (copilului i se blochează calea, este îngesuit la un colț sau la perete, este lovit, împins, i se pune piedică, etc.). Sunt bully care folosesc și agresiunea sexuală (sub formă de atingeri, avansuri sexuale, fotografii, email-uri sau mesaje, etc). Alteori copilul este deposedat de lucrurile sale, i se confiscă, i se distrug sau i se ascund lucrurile, este estorcat de fonduri, etc.

Nu vă gândiți că puiuțului vostru nu i se poate întâmpla! Problema nu este nici mică și nici nouă. Însuși președintele american, Barack Obama s-a confruntat cu această problemă în copilărie. El spunea: „Trebuie să recunosc că, din cauza urechilor mele mari şi a numelui meu neobişnuit, nu am fost ferit de bullying în școală“. Nu este deloc un risc pe care să îl tratăm cu ușurătate. Bullying-ul este tot mai frecvent în școlile și în cartierele noastre și poate avea consecințe dintre cele mai serioase. O serie de studii recente au identificat o asociere puternică între bullying și depresie sau între bullying și comportamente suicidale. Unul dintre ele chiar a identificat dovezi consistente ce demonstrează o legătură de cauzalitate între ele, în special la fete. Citește mai departe…


Educația financiară a copiilor: ”Le dăm bani copiilor? De ce? De la ce vârstă? Cât? Cum? Pentru ce?”

octombrie 18, 2015

1

Nu de mult, i-am dat 1 leu unui copil de 10 ani. Pentru că uneori nu mă pot abține să nu fac și o glumă, mai ales că puștiul părea tare fericit, l-am tachinat: „eh, acum ești… bogat!” După câteva minute de frământare, în modul cel mai sincer și preocupat, copilul s-a întors către mine și m-a întrebat: „Mike, un leu e mult sau puțin?” (n.m. : „Mike” este numele sub care mă cunosc și mă alintă toți cei dragi, nu cel din buletin). La început mi s-a părut amuzant. Nu pentru multă vreme, însă… Am realizat, cu amărăciune, cât de greșit a fost (sau nu a fost) îndrumat acest copil – de altfel unul briliant – într-un domeniu de maximă importanță pentru tot restul vieții sale.

Credem că este important ca micuții noștri să învețe, încă de mici, cum să se raporteze la resursele financiare. Este crucial ca ei să cunoască valoarea acestora, să învețe de unde vin ele, cum pot fi gestionate – de la o cheltuire înțeleaptă și până la investire și, mai mult chiar, la dărnicie. Poate că, asemenea nouă, ați hotărât că un pas important în acest proces este să începeți să alocați, în mod regulat, o sumă de bani pe care copiii să învețe cum să o gestioneze și care să crească treptat, odată cu vârsta și maturizarea. Se nasc întrebări care ne macină pe toți, poate cea mai frecventă dintre ele fiind ”cât”?  Care să fie suma potrivită, conform vârstei, capacității de gestionare, posibilității părinților, etc.? Mai sunt însă și alte întrebări, la fel de importante, și care nu ar trebui să fie trecute cu vederea… Citește mai departe…


Depresia la adolescenți

octombrie 16, 2015

lonely teen

Cei mai mulţi dintre noi ne gândim la anii adolescenţei ca la unii dependenţi de toane, plini de tot felul de turbulenţe. Dacă este adevărat că cei mai mulţi dintre adolescenţi au parte de suişuri şi de coborâşuri emoţionale, cercetările recente au scos la iveală faptul că aceste „toane” nu sunt în mod obligatoriu parte a acestei perioade a vieţii. De fapt, adolescenţii care par trişti sau apăsaţi timp de mai multe săpătămâni, ar putea de fapt să dea piept cu… depresia! Se estimează că între 11 şi 14% dintre adolescenţi sunt deprimaţi clinic.  Aşa că nu ignoraţi schimbările comportamentale şi nu le catalogaţi în mod automat ca faze ale adolescenţei. Dacă aţi observat oricare dintre simptomele de mai jos, luaţi în calcul probabilitatea ca adolescentul să fie deprimat şi, prin urmare, încercaţi să căutaţi ajutor pentru el.

SEMNE ȘI SIMPTOME Citește mai departe…


Strategii de bun simţ pentru modelarea comportamentului copiilor

octombrie 15, 2015

Bad-Behaviour

Într-una dintre zilele în care biserica noastră a organizat un club biblic de vacanţă, unul dintre copii a trebuit să recite versetul: “Te laud că sunt o făptură aşa de minunată“ (Psalm 139:14a). Aşa cum se întâmplă adesea la frumoasa vârstă a copilăriei, ceea ce a spus piciul a fost un… deliciu pentru toţi adulţii prezenţi:

“Te laud că sunt o FACTURĂ atât de minunată”.

Nu ştiu cât de mult sunt copiii noştri ancoraţi în realităţile economice ale adulţilor şi de ce ”factura” a ajuns un cuvânt mai cunoscut decât ”făptura”. Părinţii vor şti însă, cu certitudine, că un mare adevăr este exprimat prin această nevinovată greşeală. Primim, o singură dată, aceste mici ”facturi”, însă, de cele mai multe ori, plata lor se întinde pentru tot restul vieţii. Ele ne aduc multe bucurii, dar ne pot aduce şi multă durere.  Ceea ce copiii noştri vor deveni depinde, în mare parte, de ceea ce plătim sau nu plătim din factura primită direct de la Tatăl ceresc. Citeşte mai departe…