Mă scoate din sărite… Cum să fac să nu mai urlu la copilul meu?

iunie 4, 2019

Unul dintre lucrurile cele mai dureroase din trecutul meu, coșmaruri pe care încă le port după mine, se leagă de discuțiile aprinse, de țipetele, de urletele, de amenințările și de manifestările emoționale necontrolate ale adulților din jur. Părinții, profesorii, vecinii, bătrânele pe care le deranjam jucându-ne cu mingia în fața blocului, chiar și popa din satul bunicii, cu toții aveau în comun această manifestare ieșită din comun față de noi, copiii, dar și unii față de ceilalți.

Am observat că, deși am urât din tot sufletul aceste comportamente, suntem predispuși la a le repeta noi înșine, poate mai puțin acolo unde suntem pe picior de egalitate (în cuplu) și mai mult față de cei mai vulnerabili, care ne sunt sau ne par inegali fizic, emoțional, educațional, etc. – față de cei mici din casa noastră. Nu este deloc ușor să te rupi de acest obicei, să îți păstrezi calmul și să îți disciplinezi copilul îndărătnic într-un mod responsabil. Vestea bună este că nici nu-i imposibil! Astăzi ne-am propus să trecem prin câteva principii care să ne ajute să disciplinăm noi înșine pentru a ne putea disciplina pruncii îndărătnici fără a mai țipa la ei.

În zilele noastre copiii se cresc… altfel! Pe vremea lui tata, orice nesupunere era înăbușită în fașă, cu un dos de palmă. Cei mici nu îndrăzneau să crâcnească în fața părinților. Ei așteptau, cu mânie și nerăbdare, momentul în care vor crește si nu se vor mai teme de cei mari. Creșteau plini de resentimente dar, odată ajunși părinți, aveau tendința să procedeze la fel…

”Lasă că mă fac eu mare!”…

Astăzi copiii au drepturi (și sunt conștienți de ele). Păstrând o proporție sănătoasă, acesta este un lucru bun. Însă, deși sună bine în pagină, nu este deloc ușor să fii părinte, într-o lume tot mai predispusă la contestarea autorității. Oamenii sunt tot mai independenți – până într-acolo că au ajuns să îl conteste, pe față, pe Însuși Dumnezeu, nesocotindu-I autoritatea.

Îți iubești copilul. Îi vrei tot binele din lume. Dai totul pentru el, plătind un preț colosal pentru a-l crește și a-l educa. Însă… ce poți face atunci când vocea micuțului îndărătnic te acoperă? Cum să mai procedezi atunci când, deși repeți la nesfârșit care sunt așteptările tale, pare că nimic nu trece dincolo de urechi pentru a ajunge la creier? Dacă și tu te numeri printre cei care își pierd controlul și… țipi, ai nimerit într-un club select: sunt și alții care trec pe acolo, iar noi nu vom face excepție.

Nu există părinți perfecți! Toți am greșit, cel puțin o dată, la acest capitol. Ne-am pierdut cumpătul și ne este rușine de asta. Vestea proastă este că urletele noastre au un efect invers față de cel scontat. Poate că, o dată, de două ori, am obținut ceea ce ne doream, pe această cale. Dar, pe termen lung, nemulțumirile și frustrările copilului s-au înmulțit, iar el ne contestă tot mai des și mai vehement autoritatea. Vestea bună este că meseria de părinte… se poate învăța. În fiecarce zi putem deveni mai buni, mai eficienți în modul în care ne achităm de responsabilitățile noastre.

Ce rămâne de făcut? Te calcă pe nervi, ți-a ajuns cuțitul la os. Și te întrebi: „Cum pot scăpa de obiceiul de a țipa la copilul meu? Cum îl pot determina să mă asculte de bună voie?”

Sunt câteva lucruri care pe noi ne-au ajutat. Le scriu ca pe o oportunitate de aducere aminte, pentru fiecare situație în care sunt din nou în pericol să îmi pierd controlul și sunt gata să drumul la cuvinte pe care mai târziu le voi regreta.

Iată care sunt principiile despre care vorbeam:

  1. Adu-ți aminte că băiatul tău, fetița ta, adolescentul tău… sunt persoane! Ei au dorințe, sentimente, așteptări, lucruri care le plac sau pe care le detestă, gândire, emoții, voință, etc. Copilul tău nu este un roboțel, dotat cu o telecomandă pe care să o butonezi după bunul plac pentru a obține o acțiune precisă. Copilul tău nu îți este rob, nu îți e inferior ca valoare. Da, este responsabilitatea ta să îl ocrotești, să îl hrănești, să îl educi. Dar modul în care o vei face va trebui să țină cont de faptul că el este o persoană – care poate fi educată sau… rănită. Și poate că nimeni nu îl va mutila mai mult decât un părinte mânios, care a dat cu autocontrolul de pământ. Îi datorezi respectul pe care i-l ceri în schimb, chiar și atunci când nu îți place cum se comportă și ce face.
  2. Atunci când îți setezi așteptările, adu-ți aminte ce vârstă are copilul tău! Și tu ai fost copil! Și poate că ai spus NU atunci când mama ți-a cerut să lași la o parte desenele (sau cartea de colorat) și să mergi la culcare. Și tu ai navigat, într-o formă sau alta, prin anii rebeli ai adolescenței. Sunt faze normale ale vieții, prin care noi toți am trecut. Nu lăsa dezamăgirea să pună stăpânire pe tine, având de la copiii tăi așteptări pe care, de regulă, nu le setezi nici față de adulții din jurul tău! Ține cont de vârsta copiilor tăi și ai răbdare. Ține cont și de nivelul lor de dezvoltare, care diferă chiar și între copiii de aceeași vârstă! Fă-ți partea, cu seriozitate și perseverență, iar, în timp, roadele nu vor întârzia să apară.
  3. Într-un moment de calm, de pregătire pentru viitoarea confruntare, întreabă-te, cu toată onestitatea: ”de ce țip, de fapt?” Țipăm, de cele mai multe ori, pentru că nu putem controla ceea ce se întâmplă. Lucrurile nu evoluează cum ne-am fi dorit, în ciuda eforturilor repetate. Și, disperați, ne pierdem controlul. Țipăm, cum spuneam mai sus, pentru că ne-am setat așteptări care au fost trădate. Țipăm și pentru că așa am învățat, de mici, de la ai noștri părinți. Indiferent care sunt motivele pentru care țipăm, este bine să le conștientizăm, și să facem pași către schimbare. Pune-te pe genunchi. Cere ajutor de sus! Biblia ne învață „mâniați-vă și nu păcătuiți”. Căută ajutor și la cei cu mai multă experiență. Nu te rușina să apelezi la sprijinul specialiștilor (o carte bună, vizita la un psiholog, o discuție cu preotul, cu pastorul, etc. pot reprezenta pași mari înainte).
  4. Alege ca, la următoarea confruntare, să îți păstrezi calmul, orice ar fi. La început va fi doar o manifestare exterioară. În afară va fi soare și frumos, în adâncuri vei duce cu tine un adevărat tsunami. Dar, în timp, pe măsură ce te vei educa și rezultatele vor începe să apară, va fi tot mai ușor! În fața micuțului uriaș, vino cu o față neschimonosită, zâmbitoare, cu o voce caldă dar fermă, cu un limbaj al trupului care să transmită liniște și încredere în sine. Nu adopta o poziție amenințătoare (privind de sus sau intrând în spațiul personal, în care se simte inconfortabil) și, dacă este posibil, asigură contactul vizual direct, chiar dacă asta înseamnă să te cobori la nivelul lui sau să insiști să renunțe, temporar, la ceea ce face. Nu uita: tu ești adultul. Tu ești persoana matură. Acționează în consecință!
  5. Învață să separi emoția de disciplină! În momentul în care ți-ai ieșit din fire, „bătălia” este pierdută. Iar copiii sunt maeștri în a ne citi. În secunda în care ai început să țipi, autoritatea de care ai nevoie astfel încât copilul să te asculte (nu de a-i impune asta cu forța) s-a dus pe apa sâmbetei. Adu-ți aminte, lupta nu este împotriva copilul tău, ci pentru el, de dragul lui! Modelezi ferm, constant, nu spargi cu toporul sau cu dalta, mutilând și aruncând părțile de care nu mai ai nevoie. Clădești, pas cu pas, un caracter frumos, iar asta necesită înțelepciune, creativitate, timp și răbdare. Nu lua decizii la nervi, dacă ești nevoit să transmiți consecințe. Respiră adânc și gândește înainte de a deschide gura. Și, asigură-te că cel mic a înțeles care a fost greșeala sa.
  6. Dă-i copilului șansa de a alege. Orice persoană se simte mai confortabil dacă are de ales. Dumnezeu ne-a creat astfel și ne-a dar posibilitatea de a alege. Cel mai eficient vei fi atunci când îi vei da copilului sau adolescentului tău două alternative. Ambele trebuie să fie mulțumitoare pentru tine, însă una să fie controlată de tine, iar cealaltă de el. Fii creativ și folosește fiecare situație că pe o oportunitate, în beneficiul tau tău și al copilului.

De exemplu:

Mama vine în camera lui Ionuț, care are 14 ani. De regulă, camerele adolescenților arată ca după război la vârsta asta. Cu mai bine de o oră în urmă, mama l-a trimis pe Ionț să facă ordine în cameră. Ionuț a răspuns, lung: ”biiine”. A plecat și… a uitat! Xbox-ul a fost mai tentant. Nu-i așa că, mai ales că e a mia oară când i se spune asta, mama simte că ia foc? Și simte nevoia să strige: „măi nesimțitule!” Ce ar putea face pentru a evita urletele și un moment neplăcut, care va genera o adevărată  prăpastieî ea și Ionuț și care, oricum, nu vor produce curățenia dorită în cameră? Zâmbind, mama îi poate reaminti uitucului promisiunea făcută. De regulă, el va replica ceva de genul: ”Lasă-mă, domne, că am timp! Ce, a trecut ziua?” Ce opțiuni ar putea mama să îi dea lui Ionuț, pentru a produce schimbarea, pentru a fi eficientă? Well, mama ar putea, pe un ton jucăuș, dar ferm, să îi propună o afacere! „Uite, trebuie să facem curățenie ACUM. Poți face TU curățenie sau… mă poți angaja PE MINE să o fac în locul tău!” În ambele situații se va face curățenie. Dar, veți zice, ce obține mama dacă face curățenie în locul lui Ionuț? Și unde este lecția pentru acesta? Ionuț o va angaja pe mama, care, voioasă, se va apuca să strângă, dar o va face… la un preț stabilit de ea! Iar acesta… nu va fi deloc unul mic, chiar din contră! Poate că, prima dată, Ionuț nu va pricepe mesajul. Mama va face curat și el va fi bucuros că a scăpat de corvoadă. Dar, când toți prietenii se vor îmbrăca să meargă la film, iar Ionuț nu va putea, pentru că banii de buzunar au ajuns la mama… lecția aceasta nu va fi prea curând uitată. Și, garantat, nu se va mai grăbi să o ”angajeze” pe mama să facă un pic de curățenie la un cost atât de extravagant! Mama nu l-a pedepsit (luându-i banii de buzunar), iar consecința dureroasă a fost aleasă chiar de către Ionuț – care nu va putea să dea vina pe nimeni pentru ceea ce i se întâmplă. A ales!

  1. Fii consecvent. Adresează, imediat – dar cu calm momentele de rebeliune și fii consecvent în deciziile luate. Scopul nu este pedepsirea ci, formarea, modelarea, corectarea comportamentului copilului. Este important să parteneriezi cu soțul sau soția, pentru a avea același mod de abordare.
  2. Nu uita care este rolul și chemarea ta de părinte, principala ta grijă și responsabilitate:  aceea de  pe a-l iubi copilul tău. În orice situație, indiferent ce ar face, vei continua să îl iubești, iar el trebuie să știe asta. Respingerea sau îndepărtarea lui nu este o alternativă, nici măcar una teoretică, folosită pe post de Bau-Bau. Roagă-te, regulat, pentru copilul tău și împreună cu el. Dumnezeu chiar schimbă vieți, și va lucra acolo unde noi eșuăm, deși ne-am făcut partea. Citește Biblia împreună cu el, călăuzește-i pașii, de mic, pe calea credinței, pentru ca, mai târziu, să te bucuri de schimbările din viața lui. Petreceți timp împreună și învață să îl asculți. Multe situații tensionate, cauzate de rebeliune sau nemulțumire, ar arăta diferit dacă relația cu copilul tău ar fi una mai apropiată!

Dacă până acum ai țipat la copilul tău, decide astăzi să schimbi acest comportament. Vei fi mult mai eficient dacă, într-un mod proactiv și înțelept, îți vei disciplina copilul, folosindu-te de dragoste, de fermitate, de autoritatea pe care rolul tău – dublat de un caracter frumos – ți le dau.

Lasă un mesaj dacă dorești să împărtășești propria experiență, pentru a-i îmbogăți pe ceilalți cititori (și, de ce nu, pe subsemnatul) sau pentru a afla părerile celorlalți despre o situație specifică cu care te confrunți!

 


Copiii școlari vs bullying

octombrie 19, 2015

bully

Nu de mult am citit în presă despre drama unei copile care  a decis să își pună capăt zilelor, datorită problemelor cauzate de alte fete mai mari, de la aceeași școală. Sătulă de amenințări, de bătaie, de umilințe, de teroare și în lipsa unei persoane de încredere cu care să stea de vorbă, a cedat și a renunțat la cel mai prețios dar pe care l-am primit cu toții de la Dumnezeu. Părinții, oameni simpli și muncitori, nu au avut nici cea mai mică idee despre drama care se petrecea chiar sub ochii lor. Adesea, (mult prea) ocupați cu (prea) multele griji ale vieții, putem proceda la fel. Pierdem contactul și obișnuința de a împărtăși, de a asculta, de a fi o prezență activă în viața copiilor noștri. Uităm să fim prietenii lor cei mai buni și persoanele la care să alerge prima oară atunci când au o problemă…

În ultimii ani s-a încetățenit și la noi un concept, importat din limba engleză, deși practica este veche de când lumea. Ne referim, desigur, la ”bullying”, care ar putea să însemne terotizare, intimidare, agresiune, etc. Termenul vine de la ”bully”, care în limba engleză înseamnă bătăuș, huligan, agresor, etc.

Bullying-ul are loc atunci când copilul devine ținta repetată a acțiunilor negative ale uneia sau mai multor persoane. Ele pot lua forme emoționale, fizice și chiar sexuale. Uneori bullying-ul implică agresiuni verbale (glume proaste, tachinare, umilire, amenințare, etc). Nu de puține ori apare și agresunea fizică (copilului i se blochează calea, este îngesuit la un colț sau la perete, este lovit, împins, i se pune piedică, etc.). Sunt bully care folosesc și agresiunea sexuală (sub formă de atingeri, avansuri sexuale, fotografii, email-uri sau mesaje, etc). Alteori copilul este deposedat de lucrurile sale, i se confiscă, i se distrug sau i se ascund lucrurile, este estorcat de fonduri, etc.

Nu vă gândiți că puiuțului vostru nu i se poate întâmpla! Problema nu este nici mică și nici nouă. Însuși președintele american, Barack Obama s-a confruntat cu această problemă în copilărie. El spunea: „Trebuie să recunosc că, din cauza urechilor mele mari şi a numelui meu neobişnuit, nu am fost ferit de bullying în școală“. Nu este deloc un risc pe care să îl tratăm cu ușurătate. Bullying-ul este tot mai frecvent în școlile și în cartierele noastre și poate avea consecințe dintre cele mai serioase. O serie de studii recente au identificat o asociere puternică între bullying și depresie sau între bullying și comportamente suicidale. Unul dintre ele chiar a identificat dovezi consistente ce demonstrează o legătură de cauzalitate între ele, în special la fete. Citește mai departe…


Educația financiară a copiilor: ”Le dăm bani copiilor? De ce? De la ce vârstă? Cât? Cum? Pentru ce?”

octombrie 18, 2015

1

Nu de mult, i-am dat 1 leu unui copil de 10 ani. Pentru că uneori nu mă pot abține să nu fac și o glumă, mai ales că puștiul părea tare fericit, l-am tachinat: „eh, acum ești… bogat!” După câteva minute de frământare, în modul cel mai sincer și preocupat, copilul s-a întors către mine și m-a întrebat: „Mike, un leu e mult sau puțin?” (n.m. : „Mike” este numele sub care mă cunosc și mă alintă toți cei dragi, nu cel din buletin). La început mi s-a părut amuzant. Nu pentru multă vreme, însă… Am realizat, cu amărăciune, cât de greșit a fost (sau nu a fost) îndrumat acest copil – de altfel unul briliant – într-un domeniu de maximă importanță pentru tot restul vieții sale.

Credem că este important ca micuții noștri să învețe, încă de mici, cum să se raporteze la resursele financiare. Este crucial ca ei să cunoască valoarea acestora, să învețe de unde vin ele, cum pot fi gestionate – de la o cheltuire înțeleaptă și până la investire și, mai mult chiar, la dărnicie. Poate că, asemenea nouă, ați hotărât că un pas important în acest proces este să începeți să alocați, în mod regulat, o sumă de bani pe care copiii să învețe cum să o gestioneze și care să crească treptat, odată cu vârsta și maturizarea. Se nasc întrebări care ne macină pe toți, poate cea mai frecventă dintre ele fiind ”cât”?  Care să fie suma potrivită, conform vârstei, capacității de gestionare, posibilității părinților, etc.? Mai sunt însă și alte întrebări, la fel de importante, și care nu ar trebui să fie trecute cu vederea… Citește mai departe…


Copiii fac ceea ce văd…

iunie 1, 2012

Foto: guardian.co.uk

Nu o dată mi-a fost dat să observ cum părinții sunt indignați pe anumite atitudini ale copiilor lor. Mai mereu, întrebarea le pleacă  de pe buze asemeni unui bumerang: Cum este posibil așa ceva? Cu cine seamănă?. În cazurile cele mai ipocrite, dar și mai dese. soluția simplă este să dăm vina pe partener, pe școală, pe biserică, pe vecini ori pe copiii lor… Rareori, însă, ne gândim că poate are legătură cu noi, cu exemplul pe care îl oferim copiilor pe care Dumnezeu ni i-a lăsat în grijă pentru o vreme și care sunt un dar de le El.

Îmi amintesc și acum o situație în care una dintre nepoțelele noastre s-a retras într-unul din colțurile casei (avea nu mai mult de 2-3 anișori) împreunând mânuțele și nu s-a rugat, așa cum ne-ar placea să știm, ci a început să repete obsesiv unul dintre cuvintele acelea urâte care apar scrise pe garduri, pe ziduri, pe mașini și limbile oamenilor. Atunci când mama ei a înțeles ce zice, a luat-o razna cu totul, trecând la o abordare hai să-i spunem fizică și foarte categorică a problemei. A explodar cu totul, dezlănțuindu-se. Am întrerupt-o, scăpând îngerașul de jordie, după care am luat-o deoparte, să o întreb dacă în vocabularul ei curent se găsește acel cuvânt. Cum vă închipuiți, răspunsul a fost da. ”Dar în vocabularul tatălui?” am întrebat. Well, asta era o întrebare la care tot cartierul știa să-mi răspundă… ”Atunci, i-am zis, de ce te miri că fetița ta procedează la fel? Ești supărată pe ea sau pe tine sau pe voi?”…

Copiii ne văd, ne observă. Copiii învață de la noi. Copiii vor face la fel într-o zi, pentru că le suntem modele. Dacă vrei un copil care să crească frumos și educat, revizuiește-ți propria viață și propriul caracter. Nu merge pe principiul: ”Să nu faci ce face popa, ci să faci ce spune popa”, adaptat pruncilor. Pune genunchiul jos și cere înțelepciune de sus pentru a-i crește așa cum se cuvine. Fii gata să îți recunoști greșelile și să te schimbi, de dragul tău, de dragul lor, de dragul Celui care și-a dăruit Fiul ca tu și fiii tăi să puteți fi fericiți.

Într-una dintre piesele rap crestine care mi-au rămas în cap cu ani în urmă, artiștii recitau sec și cu o oarecare tristețe în glas:

”Va veni vremea, omule, când tu vei plânge. Viitorul are răbdare, timpul încet se scurge. Lacrimi garantat vor curge pentru el. Ai să spui: „Doamne, era doar un băiețel! Cum a putut s-ajung-aici? Cum a putut să cadă?” Vina ești tu, educația ta eronată! Adu-ți aminte: compromisuri tacite; tu părinte vagabond – el băiat cuminte! Ți-a preluat ștafeta. Ce, nu vezi ? N-ai minte! Halal părinte! Halal părinte!”

Vă las să reflectați, nu înainte de a vă propune un clip apărut în urmă cu câțiva ani, și care continuă să mă impresioneze.

VIDEO: NAPCANs Children See Children Do video. Make your influence positive.


Copiii sunt expuși la sex și la TV, nu doar pe internet!

august 10, 2011

Photo: saidaonline.com

Un studiu recent vine cu câteva vești bune pentru părinții care sunt îngrijorați de faptul că micuții lor sunt afectați de sexul expus pe intenet.

Vestea bună? Cei mai mulți copiii chestionați în cadrul unui nou studiu spun că nu sunt expuși la multe materiale cu caracter sexual pe  internet.

Vestea proastă (era și una din asta, ce credeați…)? Cei mai mulți dintre copii afirmă contrariul despre televiziune și muzică.

Conform USA Today, între 16 și 25% dintre copiii chestionați în cadrul studiului afirmă că sunt expuși la materiale cu caracter sexual pe internet, în timp ce 75% dintre aceștia afirmă că sunt expuși la acestea la TV, iar 69% în muzica pe care o urmăresc. Datele sunt preluate dintr-un studiu publicat de magazinul Pediatrics. Directorul acestei cercetări, Michele Ybarra de la Internet Solutions for Kids, coordonează un studiu longitudinal, care urmărește un grup de 1500 de copii, timp de 6 ani. Ea și-a prezentat studiul în cadrul întâlnirii anuale a Asociației Americane de Psihologie (American Psychological Association’s). Citeşte mai departe…


Când și cum vom discuta cu copiii noștri despre sex?

august 9, 2011

Părinții sunt îngroziți de momentul în care trebuie în sfârșit să poarte această discuție. A vorbi cu proprii copii despre sex nu este, cu siguranță, un subiect confortabil pentru cei mai mulți dintre părinți, dar este de o importanță vitală, spune Jim Burns, expert în creșterea și educarea copiilor. Copiii care cresc în această cultură saturată de erotism sunt bombardați cu tot felul de mesaje contradictorii despre sex. Din moment ce nu toate informațiile acestea sunt precise sau bazate pe Scriptură, ei au nevoie să primească adevărul din surse sigure, de încredere. Aici este momentul în care părinții trebuie să intre în scenă.

Pentru a-i ajuta pe părinți în abordarea acestui subiect Burns a scris cartea Teaching Your Children Healthy Sexuality: A Biblical Approach to Prepare Them for Life (Învățându-i sexualitatea pe copiii tăi: o abordare biblică ce-i va pregăti pentru viață). El oferă sfaturi despre cum și când să vorbim cu copiii și oferă răspunsuri la cele mai comune întrebări pe care copiii le pun.

Este important să ne concentrăm, spune el, pe a-l ajuta pe copil să-și dezvolte o așazisă ”teologie a sexualității sănătoase”. În esență aceasta s-ar traduce prin promovarea înțelegerii că Dumnezeu a creat sexul și că, în cadrul și limitele căsniciei, El numește sexul ”bun”. Dezvoltarea unei sexualități sănătoase înseamnă, de asemenea, să-i ajutăm pe copii să înțeleagă cum pot trăi o viață bazată pe integritate sexuală, ceva ce trece dincolo de actul fizic, devenind un patern mental după care vor opera chiar și când vor deveni adulți.

Jim Burns oferă următoarele sugestii și sfaturi părinților:

Conversațiile trebuie să fie regulate, continue și adaptate vârstei Citeşte mai departe…


Părinte „bun” vs Părinte responsabil (5)

ianuarie 8, 2011

Părintele ”bun”:  ”Eu nu contez. Sunt alții mai importanți decât mine.”

Acest părinte își răsfață în mod exagerat copilul, cu servilism. El cedează la cererile acestuia și se simte simte vinovat să spună ”nu”.

Copilul părintelui ”bun” se așteaptă mereu să primească și este sărac în ceea ce privește relațiile sociale. El este egoist și tinde să nu îi respecte pe ceilalți.

Părintele responsabil: ”Cred că toți oamenii sunt importanți, inclusive eu.”

Acest părinte încurajează respectful reciproc și  contribuie, refuzând să se lase călcat în picioare. El știe când să spună ”nu” la cererile copilului său.

Copilul părintelui responsabil are o viață socială bună. El respectă drepturile celorlalți și învață să fie altruist.

Foto: counselingonlinesite.com


Mesajele text ori rețelele de socializare în exces conduc la comportamente periculoase

noiembrie 10, 2010

FOTO: responsiblemarketing.com

Rezultatele unui nou studiu indică faptul că adolescenții care trimit mesaje text în cantități mari sunt mai expuși la comportamente cu grad ridicat de risc.

Cercetarea s-a focalizat pe elevi care trimit și primesc  mesaje text de cel puțin 120 de ori pe zi ori care petrec cel puțin trei ore pe zi într-o rețea de socializare (gen Facebook, Hi5, Tweeter, etc.)

Autorii studiului sugerează că ”hyper-textarea”, trimiterea și primirea exagerată a mesajelor text, poate conduce către sex, consum de alcool și de droguri. Oricum, ei semnalează faptul că începe să devină tot mai evidentă legătura dintre trimiterea exagerată de mesaje și acele tipuri de comportament riscant.

Studiul concluzionează  cu ideea că un număr semnificativ de adolescenți sunt foarte susceptibili de a resimți presiunea și de a avea părinți permisivi sau absenți, după cum spune Dr. Scott Frank, autor coordonator al studiului și  profesor asociat de epidemiologie și biostatistică la Case Western Reserve University School of Medicine.

Dacă părinții își monitorizează copiii în ceea ce privește mesageria și rețelele de socializare, este foarte probabil că ei vor monitoriza și alte activități ale acestora” spune  Scott Frank .

Studiul a fost realizat anul trecut în 20 de licee publice din zona Cleveland și este bazat pe studiul documentelor confidențiale ale peste 4200 de elevi.   

Studiul inițiar de A Kaiser Family Foundation a aflat că aproximativ jumătate dintre copiii între 8 și 18 ani trimit mesaje text pe telefonul mobil în fiecare zi. Cei ce fac lucrul acesta estimează în jur de 118 mesaje text pe zi. Studiul a aflat, de asemenea, că  doar 14% dintre copii au afirmat că părinții au setat limite în ceea ce privește textarea în fiecare zi.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
 

Părinte ”bun” vs Părinte responsabil (4)

septembrie 13, 2010

Foto: consistent-parenting-advice.com

Părintele ”bun”:trebuie să fiu perfect”.

Acest părinte solicită perfecțiunea din partea tutor. El identifică vina. Este exagerat de îngrijorat cu privire la ceea ce gândesc ceilalți; își împinge copilul spre a-și crea o imagine personală bună.

Copilul părintelui „bun” poate să ajungă să creadă că nu este niciodată suficient de bun. El devine perfecționist, dar se simte descurajat. Acest copil își face griji cu privire la ce vor crede ceilalți.

Părintele responsabil: ”sunt om; am curajul de a fi imperfect.”

Acest părinte setează standarde realiste. El se concentrează asupra punctelor tari, încurajând. Părintele responsabil nu este îngrijorat de propria imagine, fiind răbdător.

Copilul părintelui responsabil se concentrează asupra sarcinii prezente mai degrabă decât asupra autoevaluării. El percepe greșelile ca pe provocări de a continua să încerce. Acest copil dezvoltă curajul de a încerca experiențe noi și este tolerant cu cei din jur.

Sursa: Dr. Benjamin Keyes, Regent University


Părinte „bun” vs Părinte responsabil (3)

august 28, 2010

foto: liveintentionally.org

Părintele „bun”: „eu sunt îndreptăţit, tu îmi eşti dator„.

Acest părinte este mult prea preocupat cu corectitudinea. Vine în întâmpinarea copilului cu obligaţiuni.

Copilul părintelui “bun” nu dezvoltă încredere în ceilalţi. El vede viaţa ca fiind nedreaptă şi învaţă a profita de pe urma celorlalţi.

Părintele responsabil: „cred în respectul reciproc”.

Acest părinte promovează egalitatea, încurajând respectul mutual. El evită să-l facă pe copil să se simtă vinovat.

Copilul părintelui responsabil dezvoltă respect pentru sine şi pentru ceilalţi. El are sentimente sociale crescute. Are încredere în alţii.

Sursa: Dr. Benjamin Keyes, Regent University


Motive de îngrijorare privind pubertatea timpurie la fete

august 10, 2010

Foto: psychologytoday.com

Fetele ajung la pubertate mai devreme ca niciodată – o schimbare care le expune unui risc mai mare în ce privește problemele de comportament la adolescente sau cancer de sân la vârstă adultă, indică un nou studiu efectuat în Statele Unite.

Aproape 15% din cele 1.239 de fete studiate au prezentat început de dezvoltare a sânilor încă de la vârsta de 7 ani, conform unui articol publicat în Pediatrics. Una din 10 fete, de două ori mai multe decât indică un studiu din 1997, prezintă creștere a sânilor la această vârstă, 23% din fetele de culoare și 15% dintre fetele hispanice.

Vârsta medie de dezvoltare a sânilor a scăzut de la 10,9 ani în 1991 la 9,9 ani în 2006, conform unui studiu danez publicat în Pediatrics anul trecut.

Noul studiu nu explică motivele pentru care fetele se dezvoltă mai devreme, dar relevă faptul că la fetele cu un index mai mare a masei musculare este mai probabil decât la ceilalți să înceapă pubertatea de timpuriu, conform cu cele spuse de Frank Biro, director de secției de medicină a adolescenței de la Cincinnati Children’s Hospital Medical Center.

Un număr tot mai crescut de cercetători sunt de asemenea îngrijorați cu privire la dereglările hormonale produsă de factorii chimic din mediul înconjurător.

Sunt curios cum ar arăta un astfel de studiu la noi. Oricum, consider că nu este cazul să stăm cu mâinile în sân, ci putem să ne creștem fetele cât mai sănătos, acordând o atenție sporită alimentației și exercițiului fizic. De asemenea, este bineștiut faptul că vârsta de declanșare a pubertății este direct legată de figura parentală din viața fetei. O familie sănătoasă, echilibrată, în care tata își asumă cu seriozitate responsabilitățile ce îi revin, se va regăsi în dezvoltarea copiilor noștri. Schimbarea partenerilor (care pot juca sau nu un rol parental) de către mamă, poate avea efecte nocive asupra apariției pubertății precoce, conform unui studiu din 2007 ( Lee, JM et al, 2007, Pediatrics, Volume 119, No 3, 624-30.), fiind de până la 5 ori mai probabilă, la doar 3 parteneri schimbați.

Ideal, fetele vor avea o relație pozitivă, sănătoasă, cu părintele natural, ceea ce va oferi premisele unei dezvoltări sănătoase și normale. Pubertatea timpurie poate avea efecte nu doar asupra sănătății fizice, ci, în egală măsură, poate fi un factor declanșator al depresiei, oferindu-ne suficiente motive de a trata problema cu maximă seriozitate.

sursa: crosswalk.com


Părinte „bun” vs Părinte responsabil (2)

iulie 21, 2010

Părintele ”bun”: sunt superior

Acest părinte își domină copilul, asumându-și responsabilitatea dar exagerând în încercarea de a-l proteja. De multe ori acționează fariseic, deși cu bune intenții. Uneori părintele bun își răsfață copilul, în aceeași măsură în care îl face de rușine cu scopul de a-l disciplina.

Copilul părintelui învață, posibil, să își plângă singur de milă, aruncând vina asupra altora, sau criticându-i pe ceilalți. De multe ori el simte că viața este nedreaptă, simțindu-se neadaptat. El așteaptă de la alții să ofere și simte nevoia de a fi superior.

Părintele responsabil:sunt egal cu ceilalți, nu valorez mai mult sau mai puțin decât ei”.

Acest părinte crede în copilul lui și îl tratează cu respect. Părintele încurajează independența, oferind posibilitatea de a alege. El se așteptă ca și copilul să contribuie.

Copilul părintelui responsabil dezvoltă, cel mai probabil, încredere în sine și responsabilitate; învață să ia decizii. Acest copil se respectă pe sine și pe ceilalți, crezând în egalitate.

Sursa: Dr. Benjamin Keyes, Regent University 


Părinte ”bun” vs Părinte responsabil (1)

iulie 20, 2010

Părintele ”bun”:Trebuie să păstrez controlul asupra copilului

Acest părinte impune ascultarea, folosindu-se de metode și tehnici persuasive, de obicei moștenite de la proprii părinți. Părintele bun oferă răsplată și pedepsește, într-o încercare disperată de a câștiga. El insistă asupra faptului că adultul are dreptate și că cel mic greșește.

Copilul părintelui bun este un potențial rebel. El simte nevoia de a avea dreptate sau de a câștiga. Din nefericire, de cele mai multe ori, își ascunde adevăratele sentimente, experimentând anxietatea. Acest copil caută ocazii de a se răzbuna și are impresia că viața este nedreaptă. Atunci când dă de greu, el este gata să renunțe, iar tendințele pe care le manifestă sunt de a evada, de a minți, de a fura, lipsindu-i disciplina.

Părintele responsabil:Cred faptul că copilul este capabil de a lua decizii”.

Acest părinte îi oferă copilului posibilitatea de a alege, oferind suport și încurajare.

Copilul părintelui responsabil are încredere în sine, fiind mereu gata să încerce a depăși obstacolele. El contribuie, coopează, rezolvă problemele. Acest copil are tendința de a-și folosi resursele și potențialul.

Sursa: Dr. Benjamin Keyes, Regent University 


Perspective ale disciplinării copiilor

iulie 8, 2010

Cum vă disciplinați copiii? Este pedeapsa corporală una dintre metodele pe care le folosiți, sau considerați că aceasta ar trebui scoasă în afara legii?

Cea mai mare parte a adulților este de acord că a plezni un copil care nu este cuminte nu reprezintă un risc major pentru bunăstarea acestuia, conform unui studiu recent, realizat de către „The Children Society”, o organizație nonguvernamentală ce militează pentru drepturile copiilor.

Rezultatele pot fi privite ca o lovitură în plub împotriva celor ce militează eliminării depline a pedepsei corporale, care încearcă de multă vreme să convingă părinții că pedeaspsa corporală este în detrimentul bunăstării copiilor.

Studiul relevă faptul că două treimi dintre adulții chestionați nu cred că pedeapsa corporală reprezintă un risc major pentru copii.

Reguli

Dr. Patricia Morgan, un cunoscut autor de științe sociale, apreciază rezultatele studiului, spunând: „Este o mare prăpastie între ce cred părinții și ce le spun reprezentanții campaniei. Toate cercetările existente indică faptul că copiii ce au părinți foarte permisivi crează mai multe probleme decât cei cărora li s-au trasat limite și li s-au impus reguli, iar cei la care s-au folosit pedeapsa fizică pentru încălcarea acestor reguli o duc mai bine. Părinții au dreptate.”

Cercetările dezvăluie că 32% dintre respondenți consideră pedeapsa corporală ca fiind un risc minor, iar 36% un risc mediu.

Pedepse

În contrast, 33% dintre cei chestionați au considerat că pedeapsa fizică reprezintă un risc major.

Dar Bob Reitemeier, Director Executive al The Children Society, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la rezultate. El a spus: „Violența fizică este ceva de care copiii ar trebui, în mod categoric, protejați. Cercetarea a evidențiat o alarmantă lipsă de griji la o treime din oamenii chestionați cu privire la părinții ce își lovesc copiii”.

Dezacord

„Copiii reprezintă singurul grup de oameni din această țară care pot fi legal loviți cu regularitate de către alții, fiind prea puțin protejați de lege”.

Remarca de mai sus a fost contrazisă, însă, de către Dr. Morgan, care spune: „Copiii sunt singurii oameni care pot fi trimiși în pat, la culcare, de către alții. Asta înseamnă că este și greșit?”

Rezultatele obținute de un studiu mai amplu, realizat de cercetătorii de piață ai GfK NOP, realizat pe 2047 de adulți, indentifică principalele riscuri întâmpinate de copiii între 6 și 15 ani, în șase diferite scenarii.

Părinții… Urmăriți penal?

În primele luni ale acestui ani, specialiști ai Consiliului Europei au afirmat că părinții care își lovesc copiii ar trebui urmăriți penal pentru agresiune.

Militanții pentru drepturile familiei, pe de altă parte, și-au exprimat îngrijorarea că „o minoritate vocală” ca cea a activiștilor este pe cale de a submina autoritatea părinților de a-și disciplina proprii copii.

Maud de Boer-Buquicchio, Asistent al Secretatului General al Consiliului Europei, spune: „Interzicerea tututor pedepselor corporale este un imperative legal și cred că Marea Britanie va face urgent acest pas esențial.”

Corecții

Ea a afirmat de asemenea și faptul că lovituri blânde, care nu lasă semne, pot afecta copilul din punct de vedere psihologic, atacând abordarea comună părinților din Marea Britanie, care este „unul cu autoritate”.

Dar Norman Wells, Director al Family Education Trust, spune: „Părinții, și nu guvernele naționale, au responsabilitatea ocrotirii copiilor, a cultivării și corectării lor, atunci când este necesar”.

Ce vom spune noi?

Orice părinte sănătos și responsabil cunoaște beneficiile aplicării, la timp și cu măsură, a metodei disciplinare care îl poate durea și pe cel ce o aplică. Scriptura nu o denunță, ba chiar încurajează folosire ei. Cconsider că metoda trebuie limitată și chiar eliminată la o anumită vârstă. Cu toate acestea, este absurd să considerăm corecția fizică ilegală și distructivă în totalitatea ei, demonizând o întreagă generație de părinți iubitori și bine intenționați și transformându-i în agresori .

În egală măsură, mă dezic și elimin de pe listă excesele și abuzurile de orice fel și încurajez folosirea cu precădere a metodelor nonviolente de educație, mult mai eficiente odată cu creșterea copilului. Disciplinarea copilului este o artă trebuie să aibă în vedere comunicarea și aplicarea consecințelor, dar mai ales zidirea unei legături bazate pe încredere și respect, făcând abstracțiile de metodele deformate cu care cei mai mulți dintre noi am fost crescuți. În plus, nu uitați să-i acordați copilului vostru timpul, atenția, respectul și încrederea care i se cuvin, în cadrul unei relații ce presupune multe renunțări și sacrificii, dar care merită experimentată!

 Ne vom întoarce la subiect, pentru a-l dezvolta, ca fiind unul de maximă importanță pentru toți babacii care vor să devină și buni părinți!

Sursa: faithfulnews