Mă scoate din sărite… Cum să fac să nu mai urlu la copilul meu?

iunie 4, 2019

Unul dintre lucrurile cele mai dureroase din trecutul meu, coșmaruri pe care încă le port după mine, se leagă de discuțiile aprinse, de țipetele, de urletele, de amenințările și de manifestările emoționale necontrolate ale adulților din jur. Părinții, profesorii, vecinii, bătrânele pe care le deranjam jucându-ne cu mingia în fața blocului, chiar și popa din satul bunicii, cu toții aveau în comun această manifestare ieșită din comun față de noi, copiii, dar și unii față de ceilalți.

Am observat că, deși am urât din tot sufletul aceste comportamente, suntem predispuși la a le repeta noi înșine, poate mai puțin acolo unde suntem pe picior de egalitate (în cuplu) și mai mult față de cei mai vulnerabili, care ne sunt sau ne par inegali fizic, emoțional, educațional, etc. – față de cei mici din casa noastră. Nu este deloc ușor să te rupi de acest obicei, să îți păstrezi calmul și să îți disciplinezi copilul îndărătnic într-un mod responsabil. Vestea bună este că nici nu-i imposibil! Astăzi ne-am propus să trecem prin câteva principii care să ne ajute să disciplinăm noi înșine pentru a ne putea disciplina pruncii îndărătnici fără a mai țipa la ei.

În zilele noastre copiii se cresc… altfel! Pe vremea lui tata, orice nesupunere era înăbușită în fașă, cu un dos de palmă. Cei mici nu îndrăzneau să crâcnească în fața părinților. Ei așteptau, cu mânie și nerăbdare, momentul în care vor crește si nu se vor mai teme de cei mari. Creșteau plini de resentimente dar, odată ajunși părinți, aveau tendința să procedeze la fel…

”Lasă că mă fac eu mare!”…

Astăzi copiii au drepturi (și sunt conștienți de ele). Păstrând o proporție sănătoasă, acesta este un lucru bun. Însă, deși sună bine în pagină, nu este deloc ușor să fii părinte, într-o lume tot mai predispusă la contestarea autorității. Oamenii sunt tot mai independenți – până într-acolo că au ajuns să îl conteste, pe față, pe Însuși Dumnezeu, nesocotindu-I autoritatea.

Îți iubești copilul. Îi vrei tot binele din lume. Dai totul pentru el, plătind un preț colosal pentru a-l crește și a-l educa. Însă… ce poți face atunci când vocea micuțului îndărătnic te acoperă? Cum să mai procedezi atunci când, deși repeți la nesfârșit care sunt așteptările tale, pare că nimic nu trece dincolo de urechi pentru a ajunge la creier? Dacă și tu te numeri printre cei care își pierd controlul și… țipi, ai nimerit într-un club select: sunt și alții care trec pe acolo, iar noi nu vom face excepție.

Nu există părinți perfecți! Toți am greșit, cel puțin o dată, la acest capitol. Ne-am pierdut cumpătul și ne este rușine de asta. Vestea proastă este că urletele noastre au un efect invers față de cel scontat. Poate că, o dată, de două ori, am obținut ceea ce ne doream, pe această cale. Dar, pe termen lung, nemulțumirile și frustrările copilului s-au înmulțit, iar el ne contestă tot mai des și mai vehement autoritatea. Vestea bună este că meseria de părinte… se poate învăța. În fiecarce zi putem deveni mai buni, mai eficienți în modul în care ne achităm de responsabilitățile noastre.

Ce rămâne de făcut? Te calcă pe nervi, ți-a ajuns cuțitul la os. Și te întrebi: „Cum pot scăpa de obiceiul de a țipa la copilul meu? Cum îl pot determina să mă asculte de bună voie?”

Sunt câteva lucruri care pe noi ne-au ajutat. Le scriu ca pe o oportunitate de aducere aminte, pentru fiecare situație în care sunt din nou în pericol să îmi pierd controlul și sunt gata să drumul la cuvinte pe care mai târziu le voi regreta.

Iată care sunt principiile despre care vorbeam:

  1. Adu-ți aminte că băiatul tău, fetița ta, adolescentul tău… sunt persoane! Ei au dorințe, sentimente, așteptări, lucruri care le plac sau pe care le detestă, gândire, emoții, voință, etc. Copilul tău nu este un roboțel, dotat cu o telecomandă pe care să o butonezi după bunul plac pentru a obține o acțiune precisă. Copilul tău nu îți este rob, nu îți e inferior ca valoare. Da, este responsabilitatea ta să îl ocrotești, să îl hrănești, să îl educi. Dar modul în care o vei face va trebui să țină cont de faptul că el este o persoană – care poate fi educată sau… rănită. Și poate că nimeni nu îl va mutila mai mult decât un părinte mânios, care a dat cu autocontrolul de pământ. Îi datorezi respectul pe care i-l ceri în schimb, chiar și atunci când nu îți place cum se comportă și ce face.
  2. Atunci când îți setezi așteptările, adu-ți aminte ce vârstă are copilul tău! Și tu ai fost copil! Și poate că ai spus NU atunci când mama ți-a cerut să lași la o parte desenele (sau cartea de colorat) și să mergi la culcare. Și tu ai navigat, într-o formă sau alta, prin anii rebeli ai adolescenței. Sunt faze normale ale vieții, prin care noi toți am trecut. Nu lăsa dezamăgirea să pună stăpânire pe tine, având de la copiii tăi așteptări pe care, de regulă, nu le setezi nici față de adulții din jurul tău! Ține cont de vârsta copiilor tăi și ai răbdare. Ține cont și de nivelul lor de dezvoltare, care diferă chiar și între copiii de aceeași vârstă! Fă-ți partea, cu seriozitate și perseverență, iar, în timp, roadele nu vor întârzia să apară.
  3. Într-un moment de calm, de pregătire pentru viitoarea confruntare, întreabă-te, cu toată onestitatea: ”de ce țip, de fapt?” Țipăm, de cele mai multe ori, pentru că nu putem controla ceea ce se întâmplă. Lucrurile nu evoluează cum ne-am fi dorit, în ciuda eforturilor repetate. Și, disperați, ne pierdem controlul. Țipăm, cum spuneam mai sus, pentru că ne-am setat așteptări care au fost trădate. Țipăm și pentru că așa am învățat, de mici, de la ai noștri părinți. Indiferent care sunt motivele pentru care țipăm, este bine să le conștientizăm, și să facem pași către schimbare. Pune-te pe genunchi. Cere ajutor de sus! Biblia ne învață „mâniați-vă și nu păcătuiți”. Căută ajutor și la cei cu mai multă experiență. Nu te rușina să apelezi la sprijinul specialiștilor (o carte bună, vizita la un psiholog, o discuție cu preotul, cu pastorul, etc. pot reprezenta pași mari înainte).
  4. Alege ca, la următoarea confruntare, să îți păstrezi calmul, orice ar fi. La început va fi doar o manifestare exterioară. În afară va fi soare și frumos, în adâncuri vei duce cu tine un adevărat tsunami. Dar, în timp, pe măsură ce te vei educa și rezultatele vor începe să apară, va fi tot mai ușor! În fața micuțului uriaș, vino cu o față neschimonosită, zâmbitoare, cu o voce caldă dar fermă, cu un limbaj al trupului care să transmită liniște și încredere în sine. Nu adopta o poziție amenințătoare (privind de sus sau intrând în spațiul personal, în care se simte inconfortabil) și, dacă este posibil, asigură contactul vizual direct, chiar dacă asta înseamnă să te cobori la nivelul lui sau să insiști să renunțe, temporar, la ceea ce face. Nu uita: tu ești adultul. Tu ești persoana matură. Acționează în consecință!
  5. Învață să separi emoția de disciplină! În momentul în care ți-ai ieșit din fire, „bătălia” este pierdută. Iar copiii sunt maeștri în a ne citi. În secunda în care ai început să țipi, autoritatea de care ai nevoie astfel încât copilul să te asculte (nu de a-i impune asta cu forța) s-a dus pe apa sâmbetei. Adu-ți aminte, lupta nu este împotriva copilul tău, ci pentru el, de dragul lui! Modelezi ferm, constant, nu spargi cu toporul sau cu dalta, mutilând și aruncând părțile de care nu mai ai nevoie. Clădești, pas cu pas, un caracter frumos, iar asta necesită înțelepciune, creativitate, timp și răbdare. Nu lua decizii la nervi, dacă ești nevoit să transmiți consecințe. Respiră adânc și gândește înainte de a deschide gura. Și, asigură-te că cel mic a înțeles care a fost greșeala sa.
  6. Dă-i copilului șansa de a alege. Orice persoană se simte mai confortabil dacă are de ales. Dumnezeu ne-a creat astfel și ne-a dar posibilitatea de a alege. Cel mai eficient vei fi atunci când îi vei da copilului sau adolescentului tău două alternative. Ambele trebuie să fie mulțumitoare pentru tine, însă una să fie controlată de tine, iar cealaltă de el. Fii creativ și folosește fiecare situație că pe o oportunitate, în beneficiul tau tău și al copilului.

De exemplu:

Mama vine în camera lui Ionuț, care are 14 ani. De regulă, camerele adolescenților arată ca după război la vârsta asta. Cu mai bine de o oră în urmă, mama l-a trimis pe Ionț să facă ordine în cameră. Ionuț a răspuns, lung: ”biiine”. A plecat și… a uitat! Xbox-ul a fost mai tentant. Nu-i așa că, mai ales că e a mia oară când i se spune asta, mama simte că ia foc? Și simte nevoia să strige: „măi nesimțitule!” Ce ar putea face pentru a evita urletele și un moment neplăcut, care va genera o adevărată  prăpastieî ea și Ionuț și care, oricum, nu vor produce curățenia dorită în cameră? Zâmbind, mama îi poate reaminti uitucului promisiunea făcută. De regulă, el va replica ceva de genul: ”Lasă-mă, domne, că am timp! Ce, a trecut ziua?” Ce opțiuni ar putea mama să îi dea lui Ionuț, pentru a produce schimbarea, pentru a fi eficientă? Well, mama ar putea, pe un ton jucăuș, dar ferm, să îi propună o afacere! „Uite, trebuie să facem curățenie ACUM. Poți face TU curățenie sau… mă poți angaja PE MINE să o fac în locul tău!” În ambele situații se va face curățenie. Dar, veți zice, ce obține mama dacă face curățenie în locul lui Ionuț? Și unde este lecția pentru acesta? Ionuț o va angaja pe mama, care, voioasă, se va apuca să strângă, dar o va face… la un preț stabilit de ea! Iar acesta… nu va fi deloc unul mic, chiar din contră! Poate că, prima dată, Ionuț nu va pricepe mesajul. Mama va face curat și el va fi bucuros că a scăpat de corvoadă. Dar, când toți prietenii se vor îmbrăca să meargă la film, iar Ionuț nu va putea, pentru că banii de buzunar au ajuns la mama… lecția aceasta nu va fi prea curând uitată. Și, garantat, nu se va mai grăbi să o ”angajeze” pe mama să facă un pic de curățenie la un cost atât de extravagant! Mama nu l-a pedepsit (luându-i banii de buzunar), iar consecința dureroasă a fost aleasă chiar de către Ionuț – care nu va putea să dea vina pe nimeni pentru ceea ce i se întâmplă. A ales!

  1. Fii consecvent. Adresează, imediat – dar cu calm momentele de rebeliune și fii consecvent în deciziile luate. Scopul nu este pedepsirea ci, formarea, modelarea, corectarea comportamentului copilului. Este important să parteneriezi cu soțul sau soția, pentru a avea același mod de abordare.
  2. Nu uita care este rolul și chemarea ta de părinte, principala ta grijă și responsabilitate:  aceea de  pe a-l iubi copilul tău. În orice situație, indiferent ce ar face, vei continua să îl iubești, iar el trebuie să știe asta. Respingerea sau îndepărtarea lui nu este o alternativă, nici măcar una teoretică, folosită pe post de Bau-Bau. Roagă-te, regulat, pentru copilul tău și împreună cu el. Dumnezeu chiar schimbă vieți, și va lucra acolo unde noi eșuăm, deși ne-am făcut partea. Citește Biblia împreună cu el, călăuzește-i pașii, de mic, pe calea credinței, pentru ca, mai târziu, să te bucuri de schimbările din viața lui. Petreceți timp împreună și învață să îl asculți. Multe situații tensionate, cauzate de rebeliune sau nemulțumire, ar arăta diferit dacă relația cu copilul tău ar fi una mai apropiată!

Dacă până acum ai țipat la copilul tău, decide astăzi să schimbi acest comportament. Vei fi mult mai eficient dacă, într-un mod proactiv și înțelept, îți vei disciplina copilul, folosindu-te de dragoste, de fermitate, de autoritatea pe care rolul tău – dublat de un caracter frumos – ți le dau.

Lasă un mesaj dacă dorești să împărtășești propria experiență, pentru a-i îmbogăți pe ceilalți cititori (și, de ce nu, pe subsemnatul) sau pentru a afla părerile celorlalți despre o situație specifică cu care te confrunți!

 


Copiii școlari vs bullying

octombrie 19, 2015

bully

Nu de mult am citit în presă despre drama unei copile care  a decis să își pună capăt zilelor, datorită problemelor cauzate de alte fete mai mari, de la aceeași școală. Sătulă de amenințări, de bătaie, de umilințe, de teroare și în lipsa unei persoane de încredere cu care să stea de vorbă, a cedat și a renunțat la cel mai prețios dar pe care l-am primit cu toții de la Dumnezeu. Părinții, oameni simpli și muncitori, nu au avut nici cea mai mică idee despre drama care se petrecea chiar sub ochii lor. Adesea, (mult prea) ocupați cu (prea) multele griji ale vieții, putem proceda la fel. Pierdem contactul și obișnuința de a împărtăși, de a asculta, de a fi o prezență activă în viața copiilor noștri. Uităm să fim prietenii lor cei mai buni și persoanele la care să alerge prima oară atunci când au o problemă…

În ultimii ani s-a încetățenit și la noi un concept, importat din limba engleză, deși practica este veche de când lumea. Ne referim, desigur, la ”bullying”, care ar putea să însemne terotizare, intimidare, agresiune, etc. Termenul vine de la ”bully”, care în limba engleză înseamnă bătăuș, huligan, agresor, etc.

Bullying-ul are loc atunci când copilul devine ținta repetată a acțiunilor negative ale uneia sau mai multor persoane. Ele pot lua forme emoționale, fizice și chiar sexuale. Uneori bullying-ul implică agresiuni verbale (glume proaste, tachinare, umilire, amenințare, etc). Nu de puține ori apare și agresunea fizică (copilului i se blochează calea, este îngesuit la un colț sau la perete, este lovit, împins, i se pune piedică, etc.). Sunt bully care folosesc și agresiunea sexuală (sub formă de atingeri, avansuri sexuale, fotografii, email-uri sau mesaje, etc). Alteori copilul este deposedat de lucrurile sale, i se confiscă, i se distrug sau i se ascund lucrurile, este estorcat de fonduri, etc.

Nu vă gândiți că puiuțului vostru nu i se poate întâmpla! Problema nu este nici mică și nici nouă. Însuși președintele american, Barack Obama s-a confruntat cu această problemă în copilărie. El spunea: „Trebuie să recunosc că, din cauza urechilor mele mari şi a numelui meu neobişnuit, nu am fost ferit de bullying în școală“. Nu este deloc un risc pe care să îl tratăm cu ușurătate. Bullying-ul este tot mai frecvent în școlile și în cartierele noastre și poate avea consecințe dintre cele mai serioase. O serie de studii recente au identificat o asociere puternică între bullying și depresie sau între bullying și comportamente suicidale. Unul dintre ele chiar a identificat dovezi consistente ce demonstrează o legătură de cauzalitate între ele, în special la fete. Citește mai departe…


Educația financiară a copiilor: ”Le dăm bani copiilor? De ce? De la ce vârstă? Cât? Cum? Pentru ce?”

octombrie 18, 2015

1

Nu de mult, i-am dat 1 leu unui copil de 10 ani. Pentru că uneori nu mă pot abține să nu fac și o glumă, mai ales că puștiul părea tare fericit, l-am tachinat: „eh, acum ești… bogat!” După câteva minute de frământare, în modul cel mai sincer și preocupat, copilul s-a întors către mine și m-a întrebat: „Mike, un leu e mult sau puțin?” (n.m. : „Mike” este numele sub care mă cunosc și mă alintă toți cei dragi, nu cel din buletin). La început mi s-a părut amuzant. Nu pentru multă vreme, însă… Am realizat, cu amărăciune, cât de greșit a fost (sau nu a fost) îndrumat acest copil – de altfel unul briliant – într-un domeniu de maximă importanță pentru tot restul vieții sale.

Credem că este important ca micuții noștri să învețe, încă de mici, cum să se raporteze la resursele financiare. Este crucial ca ei să cunoască valoarea acestora, să învețe de unde vin ele, cum pot fi gestionate – de la o cheltuire înțeleaptă și până la investire și, mai mult chiar, la dărnicie. Poate că, asemenea nouă, ați hotărât că un pas important în acest proces este să începeți să alocați, în mod regulat, o sumă de bani pe care copiii să învețe cum să o gestioneze și care să crească treptat, odată cu vârsta și maturizarea. Se nasc întrebări care ne macină pe toți, poate cea mai frecventă dintre ele fiind ”cât”?  Care să fie suma potrivită, conform vârstei, capacității de gestionare, posibilității părinților, etc.? Mai sunt însă și alte întrebări, la fel de importante, și care nu ar trebui să fie trecute cu vederea… Citește mai departe…


Copiii fac ceea ce văd…

iunie 1, 2012

Foto: guardian.co.uk

Nu o dată mi-a fost dat să observ cum părinții sunt indignați pe anumite atitudini ale copiilor lor. Mai mereu, întrebarea le pleacă  de pe buze asemeni unui bumerang: Cum este posibil așa ceva? Cu cine seamănă?. În cazurile cele mai ipocrite, dar și mai dese. soluția simplă este să dăm vina pe partener, pe școală, pe biserică, pe vecini ori pe copiii lor… Rareori, însă, ne gândim că poate are legătură cu noi, cu exemplul pe care îl oferim copiilor pe care Dumnezeu ni i-a lăsat în grijă pentru o vreme și care sunt un dar de le El.

Îmi amintesc și acum o situație în care una dintre nepoțelele noastre s-a retras într-unul din colțurile casei (avea nu mai mult de 2-3 anișori) împreunând mânuțele și nu s-a rugat, așa cum ne-ar placea să știm, ci a început să repete obsesiv unul dintre cuvintele acelea urâte care apar scrise pe garduri, pe ziduri, pe mașini și limbile oamenilor. Atunci când mama ei a înțeles ce zice, a luat-o razna cu totul, trecând la o abordare hai să-i spunem fizică și foarte categorică a problemei. A explodar cu totul, dezlănțuindu-se. Am întrerupt-o, scăpând îngerașul de jordie, după care am luat-o deoparte, să o întreb dacă în vocabularul ei curent se găsește acel cuvânt. Cum vă închipuiți, răspunsul a fost da. ”Dar în vocabularul tatălui?” am întrebat. Well, asta era o întrebare la care tot cartierul știa să-mi răspundă… ”Atunci, i-am zis, de ce te miri că fetița ta procedează la fel? Ești supărată pe ea sau pe tine sau pe voi?”…

Copiii ne văd, ne observă. Copiii învață de la noi. Copiii vor face la fel într-o zi, pentru că le suntem modele. Dacă vrei un copil care să crească frumos și educat, revizuiește-ți propria viață și propriul caracter. Nu merge pe principiul: ”Să nu faci ce face popa, ci să faci ce spune popa”, adaptat pruncilor. Pune genunchiul jos și cere înțelepciune de sus pentru a-i crește așa cum se cuvine. Fii gata să îți recunoști greșelile și să te schimbi, de dragul tău, de dragul lor, de dragul Celui care și-a dăruit Fiul ca tu și fiii tăi să puteți fi fericiți.

Într-una dintre piesele rap crestine care mi-au rămas în cap cu ani în urmă, artiștii recitau sec și cu o oarecare tristețe în glas:

”Va veni vremea, omule, când tu vei plânge. Viitorul are răbdare, timpul încet se scurge. Lacrimi garantat vor curge pentru el. Ai să spui: „Doamne, era doar un băiețel! Cum a putut s-ajung-aici? Cum a putut să cadă?” Vina ești tu, educația ta eronată! Adu-ți aminte: compromisuri tacite; tu părinte vagabond – el băiat cuminte! Ți-a preluat ștafeta. Ce, nu vezi ? N-ai minte! Halal părinte! Halal părinte!”

Vă las să reflectați, nu înainte de a vă propune un clip apărut în urmă cu câțiva ani, și care continuă să mă impresioneze.

VIDEO: NAPCANs Children See Children Do video. Make your influence positive.


Copiii sunt expuși la sex și la TV, nu doar pe internet!

august 10, 2011

Photo: saidaonline.com

Un studiu recent vine cu câteva vești bune pentru părinții care sunt îngrijorați de faptul că micuții lor sunt afectați de sexul expus pe intenet.

Vestea bună? Cei mai mulți copiii chestionați în cadrul unui nou studiu spun că nu sunt expuși la multe materiale cu caracter sexual pe  internet.

Vestea proastă (era și una din asta, ce credeați…)? Cei mai mulți dintre copii afirmă contrariul despre televiziune și muzică.

Conform USA Today, între 16 și 25% dintre copiii chestionați în cadrul studiului afirmă că sunt expuși la materiale cu caracter sexual pe internet, în timp ce 75% dintre aceștia afirmă că sunt expuși la acestea la TV, iar 69% în muzica pe care o urmăresc. Datele sunt preluate dintr-un studiu publicat de magazinul Pediatrics. Directorul acestei cercetări, Michele Ybarra de la Internet Solutions for Kids, coordonează un studiu longitudinal, care urmărește un grup de 1500 de copii, timp de 6 ani. Ea și-a prezentat studiul în cadrul întâlnirii anuale a Asociației Americane de Psihologie (American Psychological Association’s). Citeşte mai departe…


Când și cum vom discuta cu copiii noștri despre sex?

august 9, 2011

Părinții sunt îngroziți de momentul în care trebuie în sfârșit să poarte această discuție. A vorbi cu proprii copii despre sex nu este, cu siguranță, un subiect confortabil pentru cei mai mulți dintre părinți, dar este de o importanță vitală, spune Jim Burns, expert în creșterea și educarea copiilor. Copiii care cresc în această cultură saturată de erotism sunt bombardați cu tot felul de mesaje contradictorii despre sex. Din moment ce nu toate informațiile acestea sunt precise sau bazate pe Scriptură, ei au nevoie să primească adevărul din surse sigure, de încredere. Aici este momentul în care părinții trebuie să intre în scenă.

Pentru a-i ajuta pe părinți în abordarea acestui subiect Burns a scris cartea Teaching Your Children Healthy Sexuality: A Biblical Approach to Prepare Them for Life (Învățându-i sexualitatea pe copiii tăi: o abordare biblică ce-i va pregăti pentru viață). El oferă sfaturi despre cum și când să vorbim cu copiii și oferă răspunsuri la cele mai comune întrebări pe care copiii le pun.

Este important să ne concentrăm, spune el, pe a-l ajuta pe copil să-și dezvolte o așazisă ”teologie a sexualității sănătoase”. În esență aceasta s-ar traduce prin promovarea înțelegerii că Dumnezeu a creat sexul și că, în cadrul și limitele căsniciei, El numește sexul ”bun”. Dezvoltarea unei sexualități sănătoase înseamnă, de asemenea, să-i ajutăm pe copii să înțeleagă cum pot trăi o viață bazată pe integritate sexuală, ceva ce trece dincolo de actul fizic, devenind un patern mental după care vor opera chiar și când vor deveni adulți.

Jim Burns oferă următoarele sugestii și sfaturi părinților:

Conversațiile trebuie să fie regulate, continue și adaptate vârstei Citeşte mai departe…


Părinte „bun” vs Părinte responsabil (5)

ianuarie 8, 2011

Părintele ”bun”:  ”Eu nu contez. Sunt alții mai importanți decât mine.”

Acest părinte își răsfață în mod exagerat copilul, cu servilism. El cedează la cererile acestuia și se simte simte vinovat să spună ”nu”.

Copilul părintelui ”bun” se așteaptă mereu să primească și este sărac în ceea ce privește relațiile sociale. El este egoist și tinde să nu îi respecte pe ceilalți.

Părintele responsabil: ”Cred că toți oamenii sunt importanți, inclusive eu.”

Acest părinte încurajează respectful reciproc și  contribuie, refuzând să se lase călcat în picioare. El știe când să spună ”nu” la cererile copilului său.

Copilul părintelui responsabil are o viață socială bună. El respectă drepturile celorlalți și învață să fie altruist.

Foto: counselingonlinesite.com