Părinte „bun” vs Părinte responsabil (2)

Părintele ”bun”: ” sunt superior”

Acest părinte își domină copilul, asumându-și responsabilitatea dar exagerând în încercarea de a-l proteja. De multe ori acționează fariseic, deși cu bune intenții. Uneori părintele bun își răsfață copilul, în aceeași măsură în care îl face de rușine cu scopul de a-l disciplina.

Copilul părintelui învață, posibil, să își plângă singur de milă, aruncând vina asupra altora, sau criticându-i pe ceilalți. De multe ori el simte că viața este nedreaptă, simțindu-se neadaptat. El așteaptă de la alții să ofere și simte nevoia de a fi superior.

Părintele responsabil: ”sunt egal cu ceilalți, nu valorez mai mult sau mai puțin decât ei”.

Acest părinte crede în copilul lui și îl tratează cu respect. Părintele încurajează independența, oferind posibilitatea de a alege. El se așteptă ca și copilul să contribuie.

Copilul părintelui responsabil dezvoltă, cel mai probabil, încredere în sine și responsabilitate; învață să ia decizii. Acest copil se respectă pe sine și pe ceilalți, crezând în egalitate.

Sursa: Dr. Benjamin Keyes, Regent University